Smiley face

Smiley face Smiley face

Colegiul "Casa Verde" Timișoara

Colegiul de Silvicultură și Agricultură ”CASA VERDE” din Timișoara deserveşte o zonă cu o suprafaţă de aproximativ 8696,7 km² (3,6 % din totalul suprafeței României), neluând în calcul că populația școlară poate veni și din județele Teleorman, Mehedinți, Dolj, Gorj, Caraș-Severin, Arad, Alba, Hunedoara, Cluj etc. (după cum ilustrează domiciliul unora dintre elevii din unitate). Procentul celor din alte județe care au ales unitatea noastră școlară este de 9,33%. Unitatea şcolară oferă instruire în domeniile silvicultură, resurse naturale şi protecţia mediului, agricultură/agronomie/veterinar, rută directă de calificare și mecanică agricolă, prin învățământ tehnic și profesional.

În anul 2015 s-a realizat fuziunea prin absorbție a LiceuluiTehnologic Agricol ”Petru Botiș” cu unitatea școlară Colegiul Silvic ”Casa Verde”, sediul actual al unității nou-constituite fiind pe Aleea Pădurea Verde nr 5.

Colegiul are mai multe corpuri de clădire, lucrările de amenajare a imobilelor s-au realizat din fondurile proprii ale instituţiei de învăţământ, provenite din veniturile extrabugetare, dar şi cu sprijinul primăriei. Colegiul are în proprietate 7,4 hectare de teren, suprafaţă pe care elevii fac practică, iar în jurul instituţiei de învăţământ se găseşte un frumos parc dendrologic.



Informații recente :


10.02.2020 : Anticorupție

Publicarea Informațiilor de Interes Public

Click aici pentru informații

Managementul Riscurilor de Corupție

Click aici pentru informații

Strategia Națională Anticorupție

Click aici pentru informații

20.12.2019 PROCEDURĂ TRANSFER ELEVI

Click aici pentru informații

25.09.2019-PLAN DE ACȚIUNE

Click aici pentru informații

2.04.2019

Componența C.A.

Click aici pentru informații
Raport de execuție bugetară-2.04.2019

Click aici pentru informații
Hotărâri ale. C.A

Click aici pentru informații
Efective elevi pe clase-11.02.2019

Click aici pentru informații
19 noiembrie 2018 Proiect NATURA NOASTRĂ DE EU-ROMÂNI - Activitatea 2

Click aici pentru informații
Proiect Erasmus+ Lista finală consorțiu

Click aici pentru informații
14 noiembrie 2018-Proiect Erasmus+ -Centralizatoare

Click aici pentru informații

Click aici pentru informații

Click aici pentru informații
31 OCTOMBRIE 2018 RAEI FINALIZAT 2017-2018


Click aici pentru informații
RAPORT GENERAL AN ȘCOLAR 2017-2018
Click aici pentru informații
EFECTIVE ELEVI PE CLASE 19.10.2018
Click aici pentru informații

Anunț demarare proiect ERASMUS+

Click aici pentru informații




Procedură pentru transferul elevilor

17 Iunie 2018 : Tabel cu efectivele pe clase la 13.06.2018

Click aici pentru descrierea completa


20 Mai 2018 : Raportul directorului

Click aici pentru descrierea completa



16 Mai 2018 : Ziua Portilor Deschise

Marti , 22.05.2018 , in intervalul orar 9-12 va invitam sa participati la "Ziua Portilor Deschise".
Click aici pentru descrierea completa



10 Mai 2018 : Oferta educationala

Click aici pentru descrierea completa



02 Mar 2018 : Raportul directorului

Raportul directorului - Click aici pentru descrierea completa

RAEI - Click aici pentru descrierea completa


17 Feb 2018 : EFECTIVE ELEVI AN SCOLAR 2017 -2018

Click aici pentru descrierea completa



30 Ian 2018 : Procedura de transfer a elevilor

Click aici pentru descrierea completa


17 Ian 2018 : Concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminata a functiilor contractuale de executie

Colegiul de Silvicultura si Agricultura Casa Verde din Timisoara, Judetul Timis organizeaza concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminata a functiilor contractuale de executie, vacante de:
- 1 post de muncitor
- 0.5 post ingrijitor

Click aici pentru descrierea completa
27 Oct 2017 : LA MULTI ANI CU IMPLINIRI UNEI SCOLI CU RENUME DIN ROMANIA!


11 Oct 2017 : EFECTIVE ELEVI AN SCOLAR 2017 -2018 la 11.10.2017

efective_elevi_an_scolar_2017-2018_la_11.10.2017.xls